SANT’ANDONIE DI GINNAJE
“Ecche arrive sant’Andonie!
I va appresse lu dimonie,
tè la varve e lu purchette
lu bastone e la crucette.
Lu dimonie tè li corne
e ‘va ‘ngire ‘ntorne ‘ntorne:
ziffre foche, ‘fa risate,
jette vave e sta ‘rrajate!
Sora me scappème dentre
prim’ancore ch’a lu centre
di la case chiss’arrive
tra ‘nu zombe e ‘nu currive!
Sintì tu la campanelle?
Stann’accante a li scalelle!
Zitte zitte piane piane
Tire arrete lu tijane.
‘Nu clarine, ‘na trumbette,
‘nu tammurre,’n’urganette,
‘na pignata aricuperte
da ‘na pelle lisce e erte,
n’umminone ‘cche li cante
‘nu sturnelle ‘cche t’incante
l’ome fa ‘na cumitive
‘cche pulisce addò arrive!”
Sant’Andonie, surridenne,
‘ndrette dentre ciuppichenne,
lu diàvule, svelte e ratte,
zumbijenne ‘gne ‘nu matte!
L’une cantè,’ca li strette,
trasfurmate a giuvinette,
carn’arreste, maccaruni
e mill’altre tintaziuni
lu diavule a lu diserte
-era queste cosa certe-
circhè farle ristà senze
uraziune e pinitenze.
L’altre, senza dì parole,
arifacè ‘na capriole,
po’ sbuffève e nù curnette
si tucchè ‘cchi sciammadette!
Si tucchève ‘nu curnette
E, lu Sante binidette
‘cche pareve malaticce
Mustrè crulle di saggicce!
Lu bastone dispirate
-pruvuchenne ‘na risate-
vattè lu Sante, puurelle,
tra li corne a lu ribbelle,
ma la viste di lu vine,
di saggicce rusce e fine
‘j ‘mbrujeve lu cirvelle
-pi ‘na certe vulijelle-
é scurdenne la tindenze
a digiune e pinitenze
pinsenne ‘cche, di lu Sante,
tinè sole lu simbiante,
fece l’atte di scungiure
contra ogni malifatture
e, livenne la varvette,
fece cenne all’urganette
di sunà ‘nu mutivette
‘legre ‘legre e strette strette,
sullivenne lu bicchire
-tra ‘nu rise e ‘nu suspire-
‘nghi ‘na voce cupe e vasse
fece ‘nsimbre a Satanasse
‘nu sturnelle aricircate
cunzijenne ‘ na magnate!
Li saggicce a lu tijane
e lu crolle, ch’ere appese,
cumplitò tutte li spese!
Po’ tra vine e barzillette,
tra di mane forte strette
tutti quinti, ‘nghi alligrije
si ni jettere a n’altra vije!
Filippo D'Ercole

Nessun commento:
Posta un commento